Vlad Corb: „Mi se pare foarte important, ca artist, să păstrezi ceva pentru tine”

Pe numele lui complet, Vlad Șerban Corb, artistul vorbește despre scenă ca despre un spațiu în care Șerban rămâne undeva în spate, iar Vlad Corb devine personajul prin care publicul poate găsi ceva din propria poveste.  

„Nu sunt acolo pentru tine, sunt împreună cu tine”

4/4: La finalul concertului ai spus cât de important este faptul că încă ne putem aduna împreună și trăi experiențe de genul acesta. Cât de importantă este conexiunea asta cu oamenii?

Vlad Corb: Eu când am apucat să fac muzică era clasica poveste: fac muzică pentru mine și dacă se mai găsește încă cineva care simte ce simt eu, o să fim doi triști care sunt triști împreună și ascultă aceeași piesă. Ei bine, e o bucurie să vezi că poți să cânți cu toți oamenii și că toți oamenii sunt acolo nu pentru tine, ci împreună cu tine. Pentru că toți avem de descărcat ceva. Și ce loc mai bun decât un concert?

Țin minte când mă adunam cu colegii în sala de clasă, prin clasa a șaptea, și îmi aduceam chitara. Îmi luam bully maxim, dar eram doi-trei care ne strângeam și cântam. Era mica noastră oază. Și mi se pare extraordinar că putem să găsim și acum chestia asta.

Într-o lume în care individualismul e peste tot și nimeni nu mai înțelege exact de ce să iasă afară, e atât de tare să fii împreună cu oameni. Să te uiți la cineva și să zici: „Tu știi piesa asta?” Și el să zică: „Da, și eu o știu.” Noi doi nu ne cunoaștem, dar știm aceeași piesă.  

Mi s-a întâmplat asta de multe ori când am fost eu la concerte și mi-am dorit din tot sufletul să am măcar o dată în viață șansa să transmit și eu asta. Sau măcar să pot să privesc asta. Pentru că cel mai mișto lucru când ești pe scenă este să vezi că lucrurile astea se întâmplă.  

„În momentul în care sunt pe scenă, eu nu mai sunt Șerban”

4/4: Ai terminat recent actoria. Cum împaci actoria, unde intri în pielea altcuiva, cu muzica, unde oamenii caută autenticitate?

Vlad Corb: David Bowie zicea că în momentul în care publicul o să-și dea seama cine este el cu adevărat, în momentul ăla își schimbă persona. Și mi se pare foarte important, ca artist, să păstrezi ceva pentru tine. Pentru că asta este, de fapt, misterul.

Tot ce mi se întâmplă pe scenă este adevărat. Dar în momentul în care sunt pe scenă eu nu mai sunt Șerban. Sunt Vlad Corb. Șerban este ceva ce păstrez pentru mine. Și atunci acest personaj, Vlad Corb, este pentru toată lumea. Fiecare poate să găsească ceva în el și să se regăsească într-un fel sau altul.  

În momentul în care cineva simte că a ajuns undeva cu personajul acesta, responsabilitatea mea este să schimb ceva și să pot să livrez încă ceva. Pentru că, la finalul zilei, scopul a ceea ce facem noi pe scenă este să oferim o experiență universală prin care toată lumea trece într-un fel sau altul.  

„Faptul că urcăm pe scenă este un privilegiu”

4/4: Cât din actorie ajunge și în felul în care urci pe scenă ca muzician?

Vlad Corb: La facultate am învățat un lucru care pentru mine a devenit o dogmă. Tu, ca performer - actor, dansator, cântăreț - nu ai voie să fii obosit pe scenă. Pentru tine următoarea piesă trebuie să fie și mai puternică. În sufletul tău îți cauți următoarea respirație, dar publicul nu trebuie să vadă asta.

Le spuneam băieților la o repetiție că pentru noi faptul că urcăm cele două trepte până pe scenă este un privilegiu. Acum sunt două trepte. Peste câțiva ani poate vor fi zece sau douăzeci. Dar de fiecare dată când pui piciorul pe scenă se întâmplă ceva. Este un sentiment pe care nu poți să-l exprimi.  

Și atunci scopul tău nu este să stai în autosatisfacerea asta de „ce șmecher sunt eu”. Nu. Ai pus piciorul pe scenă. Bun. Acum hai să vedem ce poți să faci de acolo.  

„Libertatea cu care David Byrne urcă pe scenă este cel mai frumos lucru”

4/4: Există artiști la care te întorci mereu pentru inspirație?

Vlad Corb: David Byrne. Când îl vezi cum se așază la pian e insane. Dar mai mult decât orice, libertatea cu care se urcă pe scenă. Asta este cel mai frumos lucru.

Pe noi ne-au învățat la facultate că trebuie să fii prezent și să dai totul de fiecare dată când urci pe scenă. Și cred că asta admir cel mai mult la el. Libertatea asta cu care pare că se bucură de fiecare moment.  

„Singura diferență dintre oameni și zei este că zeii nu mor”

4/4: Ultimele tale piese explorează mult universul mitologiei. De ce crezi că miturile încă funcționează?

Vlad Corb: Pentru că zeii, oricât am spune noi că sunt zei, sunt de fapt oameni. Singura diferență dintre oameni și zei este că zeii nu mor. În rest făceau adulter, înșelau, se omorau între ei, făceau toate prostiile pe care le facem și noi.

Și asta funcționează și astăzi pentru că noi putem să fim zei în viața noastră. Fiecare om adoră o poveste. Eu iubesc poveștile. Îmi place să fiu îndrăgostit, îmi place să mă gândesc că pot să fiu îndrăgostit, îmi place plinătatea asta a vieții. Și așa erau și ei.  

Poate să existe și patosul ăla de „mor dacă nu se întâmplă lucrul ăsta”, iar apoi să realizezi că totul devine o poveste. Pentru că, până la urmă, toate lucrurile prin care trecem se transformă în povești.  

Cea mai mare frică a mea este că trece viața și nu am povești. Asta e. Că trece și nu rămâne nimic de povestit.  

TIFF, Jim Jarmusch și John Travolta

Fiind la TIFF, nu puteam să încheiem fără câteva întrebări legate de film.

4/4: Dacă ar fi să alegi un regizor din toate timpurile pentru care să compui o coloană sonoră?

Vlad Corb: Jim Jarmusch. Pentru că la el nici nu trebuie să răspunzi la toate întrebările. De ce e o pisică care aleargă cu o țigară în gură? Nu știu. Dar o să pun ceva punk pe fundal și o să fie bine.

4/4: Și un personaj de film care ar fi fan Vlad Corb?

Vlad Corb: John Travolta din Pulp Fiction. Ar ajunge random la un concert într-un bar, ar sta două-trei piese, ar dansa puțin și după aia ar pleca acasă gândindu-se: „Bă, cred că tipul ăsta e bun.”

Poate că nu există o definiție mai bună pentru felul în care vede Vlad Corb muzica și scena. Nu ca pe un loc în care artistul stă deasupra publicului, ci ca pe un spațiu în care oameni care nu se cunosc ajung să împartă, pentru câteva minute, aceeași poveste.