DASCĂLUL: synthwave, har cibernetic și lumea din jurul APODIXIS

Printre lucrurile care au trecut granița dintre cele două lumi se află muzica DASCĂLUL.

Povestea începe într-o noapte călduroasă de vară, când toți locuitorii din Firești au același vis. Cerul se rupe într-o explozie de culori și lasă în urmă imaginea unei construcții cosmice uriașe, suficient de mare încât să eclipseze Luna. Pentru cei mai mulți, rămâne doar un vis ciudat. Pentru un grup mai retras de oameni, devine revelație.

Fortăreața este interpretată ca o manifestare a DASCĂLULUI, un calculator planetar conștient, vechi de miliarde de ani, care călătorește prin Univers în căutarea altor forme de inteligență. Așa apare cultul DASCĂLULUI, iar adepții săi, dăscăliții, încep să-i cânte tehnologia divină prin sintetizatoare, glitch-uri și ceea ce ei numesc „har cibernetic”. Chemarea lor la rugăciune: „NOI NE ÎNCREDINȚĂM CU TOȚII ÎN DASCĂL”.

Dacă până aici lucrurile par să fi degenerat într-un ARG synthwave românesc cu religie intergalactică, suntem abia la început.

Ce este, de fapt, DASCĂLUL?

În lumea noastră, proiectul a apărut organic dintr-un amestec destul de greu de pus într-o singură categorie: retrofuturism, obsesie pentru sintetizatoare și sound design, influențe post-rock, post-metal și post-punk, cultură DIY, frondă, burlesc și fascinație pentru spațiul cosmic.

Însă DASCĂLUL nu pare să fi fost gândit niciodată doar ca o trupă.

Nu încercăm să facem doar muzică, încercăm să trimitem oamenii într-o călătorie completă

,spun cei din spatele proiectului. Fireștiul este gândit ca un spațiu care poate găzdui, în timp, mai multe proiecte și mai multe forme de expresie. Muzica este doar primul punct de intrare. Mai departe ar trebui să apară povești scurte, filme, fotografie și, dacă planurile lor funcționează, o comunitate care să poată contribui la dezvoltarea universului.

Într-un internet plin de backrooms, SCP-uri și universuri construite colectiv, DASCĂLUL nu vrea însă să copieze pur și simplu formule deja existente. Ambiția este foarte specifică: un ARG românesc, care să plece dintr-un imaginar recognoscibil de aici.

Iar asta se simte și în muzică.

Synthwave-ul vine, de regulă, cu o nostalgie pentru America anilor ’80, cu neon, VHS-uri, mașini sport și viitorul imaginat de trecut. DASCĂLUL se uită în altă direcție. Nostalgia lor nu este neapărat pentru anii ’80, ci chiar pentru mica renaștere synthwave din anii 2010 și pentru o perioadă pe care o percep ca fiind mai prosperă și mai efervescentă cultural decât prezentul.

În același timp, există o fascinație pentru istoria muzicală românească, cu toate discontinuitățile ei. Dau ca exemplu sintetizatorul Moog strecurat peste graniță și folosit în „(Dan) Fiul stelelor”, imaginându-și cum ar suna prezentul dacă astfel de momente ar fi continuat să se întâmple.

De aici și combinația foarte particulară dintre tehnologie veche, limbaj religios, science-fiction, imagini familiare cultural și umor absurd.

Dar sub toate astea există și ceva mult mai simplu.

Am crescut cu niște tehnologii foarte limitate, lucru care ne-a lucrat mușchiul imaginației și drept urmare credem că fix în limitări zace și creativitatea.

Pentru ei, familiaritatea universului vine din dorința de a construi lucrurile din ceea ce cunosc și de a le face cât mai sincer.

Româna este limba în care gândim și drept urmare limba în care putem fi cel mai sinceri.

Un univers care nu vrea să explice tot

DASCĂLUL funcționează într-un spațiu pe care chiar cei din spatele proiectului îl descriu ca fiind unul al ambiguității. Nu vor să închidă universul într-o singură interpretare și nici să explice fiecare mecanism al lui.

Credem că spațiul unde lumea asta imaginară se simte cel mai în largul ei e tocmai spațiul ambiguității.

Povestea rămâne deliberat deschisă, iar ideea este ca fiecare să poată vedea altceva în ea și, eventual, să mai adauge la rândul lui un nod.

O lăsăm open-ended: fiecare poate să mai adauge un nod la poveste și să vadă în ea orice dorește.

Fireștiul este construit în aceeași logică. Mai mult decât fundal pentru muzica DASCĂLUL, este o lume mai largă, cu personaje, povești și alte forme de expresie care pot apărea în timp. Ei spun că își doresc „o lume care să se simtă trăită, plină de tot felul de personaje cu vieți care se intersectează”, iar planurile merg deja dincolo de muzică: vor urma filme și încercări de a aduce bucăți din Firești în lumea noastră.

În aceeași lume există și cocoselù, casa de discuri din Firești și, din câte știm, singurul spațiu al internetului fireștean care a ajuns până la noi. Deocamdată, sub această umbrelă apar DASCĂLUL și Donatello Rumeno, un regizor italian care ar fi locuit în Firești în anii ’70 și care își producea singur muzica pentru filme. Se zvonește și apariția unui proiect shoegaze fireștean.

Și, foarte important, cocoselù nu se pronunță „cocoșelu”, ci „co co se liu, mai franțuzesc așa”.

APODIXIS, cartea de rugăciuni

În august, DASCĂLUL a lansat primul album: APODIXIS: zece piese și zece cuvinte considerate importante pentru oricine face parte din cult.

APODIXIS este apoteoză + dixis (zece). Este primul album DASCĂLUL și este gândit ca o carte de rugăciuni cibernetice pentru dăscăliți.

Ordinea pieselor are o logică și o narațiune, dar explicația se oprește aici. „Nu a fost aruncat nimic la întâmplare”, spun ei, dar preferă să nu explice mai mult, ca să nu distrugă o parte din misterul albumului.

Muzical, albumul continuă direcția celor patru single-uri lansate înainte, doar că încearcă să ducă totul mai departe. Pentru DASCĂLUL, miza a fost să construiască ceva monumental: muzica sacră a unui cult cibernetic.

Fiind însă album, primul album DASCĂLUL, dar și primul album românesc de synthwave, am dorit să ducem totul la superlativ.

În interiorul lui apar synth-uri cu tonuri retro și lo-fi, voce predicatorială, pasaje metal, momente atmosferice și linii vocale mai jucăușe. Dacă ar trebui să aleagă un singur lucru care definește sunetul actual al proiectului, probabil ar fi tocmai caracterul monumental.

O parte dintre ideile muzicale și conceptuale vin din vise. La fel cum Fireștiul este marcat de „visul de vară”, și materialul DASCĂLUL pornește uneori din imagini apărute în somn. Un astfel de vis, în care cerul se rupea pentru a dezvălui o planetă formată din circuite care vorbea întregului Pământ, a devenit unul dintre punctele de pornire ale universului.

Dar acesta este doar punctul de pornire, în rest este doar joacă.

O bilă disco, 30 de plăci de bază și niciun prompt

Dacă muzica spune povestea cultului, coperta APODIXIS îl face aproape tangibil.

Pentru artwork, oamenii din spatele proiectului au construit efectiv o dioramă care reprezintă visul de vară. Au folosit aproximativ 30 de plăci de bază, mai multe plăci video și o cutie de RAM vechi, toate destinate reciclării. Le-au tăiat, au scos tranzistori, rezistențe și condensatori, apoi au lipit componentele, una câte una, pe o bilă disco.

Fundalul este o bucată de material pe care au pictat stele cu spray. În prim-plan apare un dăscălit făcut din sârmă și plastilină, cu o robă minusculă din material textil, ieșind dintr-o reprezentare a Pământului construită dintr-o umbrelă, hârtie creponată, nori, păduri și oceane.

Dincolo de estetica DIY, alegerea are și o componentă ideologică foarte clară.

DASCĂLUL spune că nu este deloc atras de felul în care inteligența artificială ocupă tot mai mult din spațiul creativ, iar construcția manuală a copertei a devenit și „o mică rebeliune” împotriva acestui lucru.

Totul este făcut cu mâinile noastre, cu sudoare, cu nervi, cu oboseală, dar este real. Asta nu ne poate lua nimeni, pentru că ne place și o să ne placă în continuare să fim oameni.

În cazul unui proiect care venerează ficțional un calculator planetar conștient, poziția asta capătă încă un strat de ironie.

DASCĂLUL poate transforma tehnologia într-o divinitate în ficțiune, dar pare foarte atașat de ideea că în lumea noastră actul de creație trebuie să rămână cât se poate de uman.

„ascultă”

Dacă APODIXIS ar trebui să fie descoperit ideal, DASCĂLUL preferă varianta simplă: de la prima piesă până la ultima.

Albumul este gândit ca o călătorie completă, nu ca o colecție de single-uri. Dar dacă trebuie aleasă totuși o singură poartă de intrare, recomandarea este „ascultă”. În ea se întâlnesc aproape toate componentele proiectului: metal, voci diferite, pasaje atmosferice și synth-uri retro.

Recent, „chemarea” a primit și un videoclip care extinde povestea.

Acțiunea începe într-un lăcaș de cult al dăscăliților, unde transa unuia dintre membri este întreruptă de mesajul „neurofoton detectat”. Neurofotonii sunt fenomene rare, căutate de membrii cultului pentru că permit comuniunea cu DASCĂLUL, iar detectarea unuia declanșează un pelerinaj.

Ritualul final este atât de sacru încât filmarea lui nu a fost permisă. Negocierile dintre cocoselù și DASCĂLUL continuă.

Nici despre oamenii din spatele proiectului nu aflăm prea multe. În videoclipuri apar trei siluete mascate, dar numărul real al celor care alcătuiesc DASCĂLUL rămâne necunoscut.

Nu știm încă cine alcătuiește DASCĂLUL, refuză în mod vehement să se arate fără măști. Ei doresc să trăiască asemeni Dascălului din cosmos, ca o singură entitate, iar acest lucru nu le permite să se diferențieze unii față de alții.

Iar dacă toate astea par începutul unei povești mult mai mari, asta e și intenția.

APODIXIS nu închide nimic.

APODIXIS este doar începutul. În funcție de ce posibilități vom avea, o să încercăm să ducem acest proiect cât de departe ne poate duce imaginația.

Deocamdată, internetul nostru continuă să primească fragmente din Firești.

Putem doar să observăm.

…

Poți asculta APODIXIS și pe Spotify.