Dl. Goe despre „23” și începutul unei noi direcții

Un an mai târziu, tot pe 23 august, momentul a devenit „23”, primul album live Dl. Goe.

Coincidențele numerice sunt partea simpatică a poveștii. Partea mai importantă este că „23” apare într-un moment în care trupa stabilește cum poate merge mai departe după aproape zece ani împreună.

Ce mai poate deveni Dl. Goe?

Schimbarea se aude destul de repede.

Într-o parte dintre piesele noi, Dl. Goe se apropie mult mai mult de surf, de sonorități spaghetti și de acel spring reverb pe care îl asociem aproape instinctiv cu marea, vara și chitarele care par să vină dintr-un film. Pentru trupă, apropierea asta de surf depășește doar o alegere estetică:

Schimbarea vine în primul rând din faptul că ne apropiem mult mai mult de mare, de litoral și de toată partea asta aproape mistică pe care o are Marea Neagră pentru noi. Iar surf-ul vine foarte natural la pachet cu imaginarul ăsta.

Piesele din direcția surf / spaghetti vor continua pe un EP intitulat „Once Upon a Time in Constanța”, care urmează să apară anul acesta.

În paralel, Dl. Goe lucrează și la următorul album, unde schimbarea merge într-o altă direcție. După o perioadă în care au acumulat multe drafturi, membrii trupei au ajuns la concluzia că o parte dintre ele începeau să sune prea familiar.

Cu tot respectul pentru scena indie românească, ni se părea că începem să sunăm ca încă o trupă indie din România. Era muzică pe care putea s-o facă și altcineva, iar noi nu mai simțeam că există suficient Dl. Goe în ea.

Au început atunci să exploreze ritmuri din afrobeat, samba, world music și alte zone muzicale care, poate surprinzător, li s-au potrivit imediat. Nu le văd ca pe niște influențe împrumutate pentru a da muzicii o aparență exotică, ci ca pe un nou limbaj prin care încearcă să-și găsească din nou propria identitate.

Și există și un criteriu mult mai simplu: sunt ritmuri care îi fac să danseze.

Când am început să cântăm piesele în maniera asta, energia din cameră a crescut cu 200%.

Următorul album este descris de ei ca „un soi de ascensiune spirituală”. Dar nu una contemplativă.

Vrem s-o facem dansând.

Aproape zece ani mai târziu

În 2027, Dl. Goe împlinește zece ani. Iar schimbarea de direcție vine și dintr-un lucru foarte simplu: oamenii care alcătuiesc trupa nu mai sunt aceiași oameni care au început proiectul. S-au căsătorit, au făcut copii, au devenit nașii unii altora și, după aproape un deceniu petrecut împreună, vorbesc despre trupă ca despre o familie.

În contextul acesta, ideea de a continua să scrie la nesfârșit despre aceleași experiențe începe să nu mai aibă sens.

Ar fi necinstit să cântăm la nesfârșit despre niște experiențe pe care le-am trăit acum zece ani. Vrem ca muzica noastră să vorbească sincer despre ce trăim și ce simțim acum.

Asta nu înseamnă o ruptură de trecut.

„La Coada la Mega Image”, „Golan”, „Liber și frumos” sau „Prin Gara la Constanța” rămân piese importante pentru ei și pentru povestea Dl. Goe. Dar trupa nu vrea nici să rămână definită exclusiv de ele.

Nu vrem să ștergem ce a fost Dl. Goe. Vrem să vedem ce mai poate deveni.

Miza reală a lui „23” se află în disponibilitatea de a-și pune întrebarea cine este trupa în acest moment.

Marea nu e decor

Marea Neagră apare de ceva vreme în universul Dl. Goe, dar pe „23” ajunge în centrul lui.

Marea nu e doar decorul live-ului, e parte din poveste.

Trupa spune că litoralul este locul cu care simte că Dl. Goe se potrivește cel mai bine în etapa asta și cu care și-ar dori să fie asociat mai departe. De aici și alegerea de a cânta albumul fără public. Timp de un apus, singurul spectator a fost marea.

Iar odată început concertul, locul a început inevitabil să participe la el. Vântul a intrat în microfoane, lumina a dispărut treptat, iar lucrurile care nu au mers exact conform planului au rămas în material. Nu au încercat să reconstruiască ulterior o versiune perfectă a serii.

Ce auzi și ce vezi este, pe cât posibil, ceea ce s-a întâmplat acolo.

Tocmai de aceea, pentru ei, „23” este un album de sine stătător, prins într-un moment foarte exact: 23 august 2025, plaja 23 August, durata unui singur apus.

Nu poți să refaci apusul ăla, vântul ăla, felul în care am cântat în ziua respectivă sau oamenii care eram noi în momentul ăla.

A rămas, cum spun chiar ei, „o fotografie a unui moment care nu se mai întoarce”.

Doi copii sub soare

Există și un detaliu care leagă etapa asta nouă de universul pe care Dl. Goe l-a construit până acum.

La final apare versul din „Vesel”:

Noi mereu vom fi doar doi copii sub soare.

Marea apare și în capitolul 11 din povestea vizuală a trupei, iar revenirea constantă la ea nu este întâmplătoare. Dar versul are pentru ei și un sens mai larg.

Pe de o parte, vorbește despre relația dintre trupă și oamenii care o ascultă: un schimb continuu în care muzica pleacă de la ei, ajunge la public și se întoarce apoi într-o altă formă.

Pe de altă parte, vorbește despre ceva ce devine probabil mai important tocmai pe măsură ce trec anii: să nu pierzi complet copilul care ai fost.

Curiozitatea, joaca și „inconștiența aia bună” care te face să cari toate instrumentele pe o plajă doar pentru că ți s-a părut o idee frumoasă.

După aproape zece ani, Dl. Goe pare să intre într-o etapă în care maturizarea nu înseamnă să devină mai previzibili, din contră.

Înseamnă să găsească alte lucruri despre care să vorbească, alte ritmuri pe care să danseze și alte forme în care să rămână recognoscibil fără să repete la nesfârșit ceea ce a funcționat deja.

Iar „23” surprinde exact momentul dintre cele două versiuni.

Una pe care o știm deja și una pe care abia începem s-o auzim.

…

"23" se poate asculta peste tot online aici.