Krrysopher: „Visul meu este să strâng o comunitate în jurul muzicii pe care simt să o scriu”

Pornind de la ultimul ei single, „capăt de drum”, am stat de vorbă cu Krrysopher despre procesul din spatele piesei și al videoclipului, despre felul în care își construiește universul artistic, compromisurile pe care a refuzat să le facă și motivul pentru care a ales să ia o poziție atât de clară împotriva folosirii inteligenței artificiale în muzică.

„Este singura piesă pe care am scris-o plângând”

„capăt de drum” este, probabil, cea mai personală piesă lansată până acum de Krrysopher. Am întrebat-o cum s-a născut și ce înseamnă pentru ea.

«capăt de drum» este clar cea mai vulnerabilă piesă pe care am scris-o. A luat naștere cât eram acasă, la părinții mei, și treceam printr-o perioadă mai complicată din punct de vedere emoțional. În general nu scriu piese despre iubire, însă asta a cerut pur și simplu să iasă afară. Este singura piesă pe care am scris-o plângând.

Vulnerabilitatea piesei este continuată și de videoclip, construit în jurul unor imagini și simboluri care nu au fost alese întâmplător. De la atelierul izolat filmat lângă Viscri, în care este construită căsuța în miniatură până la plaja sălbatică de la Vadu, fiecare spațiu completează povestea cântecului.

Îmi doream un loc înconjurat de natură, izolat, care cumva să sublinieze singurătatea surprinsă în piesă. Voiam neapărat ca o parte din clip să se desfășoare pe plajă, deoarece atunci când ascultam piesa îmi imaginam foarte clar nisipul și valurile mării. Așa că am căutat pe hartă (efectiv în ziua filmării) o plajă sălbatică, și am ajuns la Vadu.

Unul dintre cele mai memorabile elemente ale videoclipului este casa în miniatură, construită special pentru filmări. Pentru Krrysopher, aceasta devine o metaforă a relațiilor și a efortului investit într-un viitor imaginat împreună.

Ea este o metaforă pentru «casa» pe care o construiești alături de cineva și eforturile pe care le depui pentru ca aceasta să fie perfectă. Uneori, indiferent câtă dedicare și grijă oferi, nu e suficient.Am vrut să ilustrăm acest lucru în clip prin atenția cu care personajul meu așează fiecare piesă de mobilier, dar și frustrarea care apare pe parcurs atunci când realizează că nimic nu o poate face să arate așa cum își imagina.

La finalul videoclipului apare și o sticluță cu un mesaj înăuntru, aparent enigmatică. De fapt, aceasta leagă povestea de videoclipul precedent, „răspuns”, și închide cercul narativ pe care artista și l-a imaginat.

Biletul este cel pe care l-am scris eu la începutul videoclipului de la «răspuns» și conține versurile piesei. Am vrut ca cele două videoclipuri să fie legate între ele, să formeze un cerc complet, atât temporal cât și narativ.

„Arta este cea făcută de oameni”

La finalul descrierii videoclipului de pe YouTube apare o mențiune clară: „This song & video were produced entirely by humans, without any form of generative AI.” Nu este o simplă notă tehnică, ci un statement asumat. Am întrebat-o pe Krrysopher de ce a simțit nevoia să o includă.

De când AI-ul a început să își facă simțită prezența din ce în ce mai ostentativ, am simțit nevoia de a fi cât mai vocală în ceea ce privește poziția mea vis-a-vis de acest subiect. Eu nu folosesc AI în viața de zi cu zi, în muzica mea nici atât, și nici nu o voi face prea curând. 

Pentru artistă, discuția nu se rezumă la tehnologie, ci la natura actului artistic. Ea consideră că emoția și creativitatea sunt inseparabile de experiența umană și că tocmai de aceea inteligența artificială nu își are locul în procesul de creație.

Susțin că arta este cea făcută de oameni, din suflet și cu creativitate. Susțin gândirea critică și faptul că nu totul trebuie să fie ușor. Cele mai frumoase lucruri ies atunci când ne punem mintea la contribuție și gândim cu propriile creiere. Emoția este un concept inerent uman și arta un lucru inerent emoțional, deci nu pot numi «artă» ceea ce este produs de AI-ul generativ.

Ea aduce în discuție și impactul pe care îl poate avea această tehnologie dincolo de procesul creativ.

Pe lângă asta, folosirea inteligenței artificiale are și un efect cât se poate de nociv asupra mediului.

„Visul meu este să strâng o comunitate în jurul muzicii pe care simt să o scriu”

Participarea la un talent show schimbă, de multe ori, traiectoria unui artist. Odată cu expunerea vin și așteptările: să faci piese mai accesibile, mai ușor de difuzat, mai potrivite pentru un public cât mai larg. Krrysopher spune că și ea a auzit aceste sfaturi după ce a participat la SuperStar, însă nu și-a dorit niciodată ca ele să îi schimbe direcția.

Chiar mi-a fost spus după emisiune că va trebui să fac compromisuri. Că ar fi mai bine să compun «pentru radio», ceva ușor de înțeles pentru toată lumea. Dar muzica pentru mine nu este despre asta. Nu este ăsta visul meu. Visul meu este să strâng o comunitate în jurul muzicii pe care simt să o scriu, nu muzica pe care simt că ar trebui să o scriu.

Pentru ea, autenticitatea nu este singura variantă care are sens pentru viitor.

Muzica inautentică nu unește oameni. Muzica inautentică nu aduce beneficii nici publicului, nici mie. Să fac muzica pe care o fac a fost o decizie atât conștientă, cât și intuitivă, o decizie pe care voi continua să o iau în fiecare zi. Să fac o muzică pe care nu-mi doresc să o fac ar fi ca și cum aș avea alt job cu totul.

Între instinct și compoziție

Deși astăzi scrie aproape exclusiv în limba română, Krrysopher spune că lucrurile nu au stat mereu așa. Ani la rând, engleza a fost limba în care citea, asculta muzică și, implicit, în care îi venea cel mai natural să scrie.

De când eram micuță, am început să citesc numai în engleză. Simțeam cumva că mă regăsesc mai mult în poveștile internaționale și îmi doream să le citesc în limba în care au fost scrise. Astfel, a început să-mi vină natural exprimarea în engleză, deoarece majoritatea conținutului pe care îl consumam era în această limbă. Scrisul în limba română a adus cu el o vulnerabilitate aparte, o apropiere mai mare de sufletul meu.

În spatele acestei laturi intuitive există însă și o pregătire academică în compoziție. Pentru Krrysopher, provocarea a fost să găsească un echilibru între ceea ce învățase și ceea ce simțea în momentul în care scria.

Sinceră să fiu, mi-a fost destul de complicat să trag această linie în primii ani ai facultății, atunci când noțiunile teoretice predominau și eram «overwhelmed» de cantitatea de informație. Mai târziu, acestea au devenit parte din bagajul meu de cunoștințe subconștiente și am reușit să mă concentrez din nou mai mult pe emoție. Acum, atunci când scriu, mă las condusă de sentimente și am încredere că aspectul teoretic își va face loc în mod natural.

Același lucru pare să fie valabil și atunci când vine vorba despre proiectele ei în ansamblu. Deși muzica Krrysopher are un fir narativ foarte bine conturat, spune că acesta nu este planificat de la început, ci se conturează firesc, pe măsură ce piesele se adună.

Atunci când încep să scriu o piesă nu mă gândesc neapărat la conceptul unui întreg album. Acesta apare după cel puțin două-trei piese scrise într-o anumită perioadă. Firul narativ nu este neapărat controlat, ci apare deoarece toate piesele sunt scrise din experiențe proprii. Ele spun povestea vieții mele și, astfel, sunt profund legate între ele.

…

După discuția cu Krrysopher, rămâne impresia unui artist care își cunoaște foarte bine direcția. Fie că vorbește despre procesul creativ, despre compromisuri sau despre inteligența artificială, răspunsurile ei au același numitor comun: dorința de a face muzică în termenii proprii. Într-un peisaj în care presiunea de a fi pe placul tuturor este tot mai mare, asta pare să fie una dintre cele mai importante alegeri pe care le poate face un artist.

Dacă ar fi însă să începi cu o singură piesă din discografia ei, Krrysopher îți recomandă „răspuns”.

Nu am o piesă preferată neapărat, toate sunt foarte diferite între ele și simt că unii oameni se regăsesc într-unele, alții într-altele. Probabil în momentul ăsta, dacă nu aș cunoaște nimic despre persoană, aș ruga-o să asculte «răspuns».