„Poți crea ceva frumos din momente grele sau confuze”. Cum transformă Anais Vacariu emoția în muzică
Interviuri
•

Unele piese apar după luni de planificare. Altele se nasc dintr-un moment pe care nici nu îți imaginezi că îl vei împărtăși vreodată cu alții. Pentru Anais Vacariu, ultimul ei single, "Interruptions" a început într-un cămin studențesc, din câteva acorduri de chitară și emoțiile pe care încerca să le înțeleagă în perioada aceea. Ani mai târziu, piesa a devenit una dintre cele mai personale lansări ale sale și un exemplu al felului în care muzica poate transforma experiențele dificile în ceva care ajunge și la ceilalți.
Am stat de vorbă cu Anais despre povestea din spatele piesei, simbolurile videoclipului, influența locurilor în care a trăit și felul în care își construiește muzica.
Din confuzie s-a născut „Interruptions”
Deși piesa a fost lansată recent, povestea ei începe cu câțiva ani în urmă, pe vremea când Anais era încă studentă și învăța să cânte la chitară.
Am scris piesa acum câțiva ani când eram încă la facultate, trăiam într-un cămin de studenți și învățam puțină chitară. Piesa a ieșit din emoțiile pe care le simțeam în momentul de față și în care încercam să leg cinci acorduri.

Versurile nu au fost scrise cu gândul la o lansare. Au fost o modalitate prin care și-a pus în ordine propriile trăiri.
Aveam uneori sentimentul că nu aparțin nicăieri, iar, într-un fel, emoția asta mi-a amintit de imaginea de a te întinde singur pe un câmp, în timpul nopții.
Imaginea câmpului a rămas una dintre cele mai puternice din universul piesei.
Dacă îmi imaginez că sunt într-un câmp fără limite, întinsă acolo ore întregi, îmi transmite un sentiment rece, straniu, aproape lipsit de speranță, dar și cu un fel de acceptare în el și un sentiment calm.
Pentru ea, acel loc imaginar a ajuns să exprime o stare pe care cuvintele singure nu reușeau să o surprindă.
Pentru mine, imaginea asta a ajuns să descrie foarte bine ceea ce simțeam atunci, sentimentul de a fi mic și pierdut într-un spațiu imens, dar, în același timp, de a găsi un soi de liniște în acceptarea faptului că nu știu unde îmi este locul.
Astăzi privește piesa și prin prisma felului în care a evoluat după ce a ieșit din acel moment de vulnerabilitate.
Pentru mine Interruptions a fost un outlet de exprimare, dar a ieșit o piesă pe care eu o consider frumoasă. Piesa a ieșit mai bine decât îmi imaginam că va ieși, producția la fel, și videoclipul, care a fost plănuit cu o zi înainte, de asemenea a ieșit mult mai frumos decât mă așteptam.
Mesajul pe care și-ar dori să îl lase celor care ascultă piesa este simplu:
Poți crea ceva frumos din momente grele sau confuze.

Poză: Grigorescu Alina
Iar dacă cineva se regăsește în versuri, atunci piesa și-a îndeplinit deja rolul.
Cred că și alții simt uneori la fel și sper să se simtă văzuți prin felul în care interpretează versurile, iar poate chiar inspirați după ce ascultă piesa sau văd clipul.
Emoțiile continuă prin imagine
În muzica lui Anais, fiecare lansare continuă și prin componenta vizuală, iar Interruptions păstrează aceeași direcție pe care artista a început să o exploreze încă de la piesa Cer Divin.
A folosi măști pentru partea vizuală a muzicii mele este un lucru pe care l-am început de la piesa mea Cer Divin.

Sursele de inspirație vin dintr-o zonă care o atrage de mult timp.
Îmi place să mă inspir chiar din rădăcinile folclorului românesc, deoarece simt că o parte din muzica mea se îndreaptă spre această direcție. Mă atrage tot ce este inspirat din lucruri străvechi, fiindcă mi se pare că oferă o semnificație mai profundă.
De aceea, muzica și imaginea se dezvoltă împreună încă din faza de idee.
Pentru mine, partea vizuală este la fel de importantă ca muzica; ele merg mână în mână și se inspiră reciproc.
Videoclipul a fost filmat în grădina castelului Schloß Charlottenburg din Berlin, orașul în care locuiește în prezent, iar atmosfera locului completează firesc universul piesei.

Între mai multe culturi și fără granițe muzicale
Parcursul lui Anais trece prin Australia, România și Germania, iar fiecare etapă și-a lăsat amprenta asupra felului în care scrie.
M-am născut în Australia unde am locuit în două orașe diferite, după care ne-am mutat în România, Brașov, și apoi am ajuns la Berlin pentru studii. Cred că datorită faptului că engleza a fost prima limbă din jurul meu, am simțit dintotdeauna să scriu în engleză. De asemenea cred că mă exprim mai bine în engleză.
În același timp, scena alternativă românească i-a deschis o direcție nouă.
În ultimii ani am descoperit niște artiști români din scena alternativă care scriu în română atât de frumos, încât m-au inspirat și pe mine să scriu puțin în română.
Aceeași libertate apare și atunci când vine vorba despre stilul muzical.
Adesea lumea este intrigată când încerc să îmi explic sunetul. Sună unic când explic «dark pop orchestral rock» sau «alternative pop cu inspirații orchestrale și elemente rock».
Reacțiile foarte diferite ale publicului îi confirmă că muzica ei nu urmează o singură direcție.
Pentru unele persoane muzica mea este prea poppy sau basic, iar pentru alte persoane muzica mea e prea alternativă, weird sau uneori prea heavy. Faptul că există opinii atât de contradictorii mă amuză un pic.

Poză: Andrei Nemeș
Tocmai de aceea preferă să lase piesele să își găsească singure forma.
În general nu scriu ca să mă încadrez într-o anumită direcție. Dacă încerc să forțez lucrurile, de multe ori nu mi se pare că iese o piesă care să îmi placă.
Procesul creativ începe înainte de studio
Pe lângă proiectul solo, Anais este și vocea trupei Kings & Pills, iar cele două contexte îi oferă două moduri diferite de a crea.
Cu trupa Kings & Pills scriem toate piesele împreună, așa încât este un pic din fiecare din noi în acele piese.
În proiectul solo, procesul este mult mai personal.
În proiectul meu solo este mai mult despre experiențele personale și eu cu mintea mea, este aproape mai mult o formă de eliberare și expresie.
Chiar dacă partea tehnică a producției digitale nu este cea care o pasionează cel mai mult, există un pas peste care nu sare niciodată: demo-ul pe care îl pregătește înainte să intre în studio.
Începerea unui proiect digital pe laptop este ceva un pic obositor pentru mine. Pentru toate piesele mele lucrez cu un producător pentru că nu mă pasionează partea tehnică a producției digitale, dar înainte de asta trebuie să fac un demo singură. Eu prefer să fac un demo de început pentru ca producătorul să înțeleagă direcția piesei, anumite sunete sau instrumente pe care le vreau în piesă, dinamica piesei și aranjamentul.
Privind spre viitor, există două lucruri pe care își dorește să le păstreze indiferent cât va crește proiectul:
Importanța prezenței vizuale în proiectul meu și expresivitatea pe scenă. Îmi doresc chiar să pot crește și îmbunătăți aceste aspecte, dar vor fi întotdeauna prezente indiferent de buget.

Share
Copy link
Related
Bine-ai venit pe 4/4!
●
Când ai descoperit ultima dată un artist nou?
●
( GOOD TO KNOW )
( BORING STUFF )
Created by valll.studio
2026® ALL RIGHTS RESERVED to 4/4