Kadjavsi: „Nu există aproape nimic care finanțează muzica alternativă”

4/4: Kadjavsi a pornit ca un proiect solo și s-a transformat treptat într-o trupă. Cum a fost trecerea asta și ce s-a schimbat pe Above Albatross?

Nikita: Principala diferență față de primul album este că am introdus și membrii trupei în procesul de scriere și am înregistrat cu ei.

Primul album l-am făcut pe Zoom cu Luca. El l-a coprodus și atunci stătea în Germania. Ne-am chinuit câteva luni și a ieșit o chestie drăguță, dar, când am început să cântăm piesele live, simțeam că le lipsea puțină energie. Era ceva ce lipsea.

Mi-am dat seama că putea să vină din faptul că lucram un pic ca un bedroom producer. E o metodă foarte bună de lucru, dar pentru genul ăsta alternativ cred că trebuie să stai în studio cu trupa și să cauți lucruri împreună.

Luca: Cred că energia aia nu se traduce neapărat în live. Fix asta e intenția celui de-al doilea album: e gândit pentru a fi cântat live.

Ultimul album Kadjavsi e disponibil și pe vinil.

4/4: Ce urmează pentru voi, în afară de shapesister?

Nikita: Concertele de la Atelier și de la Târgu Mureș sunt ultimele pentru o perioadă de cel puțin o lună și un pic. Pentru noi doi urmează Shapesister.

shapesister debutează live în Expirat, unde se va auzi și ultimul single lansat - Cookie.

Dar pentru Kadjavsi deja scriu niște lucruri, încep să adun idei și, la un moment dat, o să triez din ele. Momentan trebuie să separ puțin lucrurile în cap și o să ne concentrăm pe Shapesister. Cred că la anul o să scoatem niște piese și cu Kadjavsi.

După o mică pauză o să continuăm să cântăm. Vrem să rupem, să dăm prin țară.

4/4: Dacă ar fi să alegeți câte trei piese preferate din discografia Kadjavsi, care ar fi?

Nikita: „So Arbitrary”, „Oleograph” și „The Sun”.

Luca: „The Sun”, „Comet, Yes Mercy” și „somenobody”.

4/4: În zona alternativă, în underground, credeți că e o problemă de vizibilitate sau o problemă a publicului?

Nikita: Cred că e o problemă a publicului. Oamenii nu merg la concerte atât cât ar trebui, la trupe necunoscute din underground care au un potențial enorm. Și nu e vorba doar despre potențial: trupele încep să sune din ce în ce mai bine.

Am tot timpul un moment de referință: am fost anul trecut în Luxemburg la Fontaines D.C. Evident, sunt foarte mari și sunt extraordinari, dar media de vârstă a publicului cred că era de 40 de ani.

Mi se pare că publicul tânăr merge la concerte, dar la noi lipsește publicul de 40–50 de ani. Nu avem cultura asta în ceea ce privește rockul alternativ sau muzica alternativă în general.

Dacă lumea ar începe să meargă și să plătească bilete, lucrurile s-ar duce puțin mai departe. Poate am reuși să evoluăm, să avem mai multe oportunități.

Dacă ai o trupă, te duci să cânți undeva și nu vine lumea, te demoralizezi. Am trecut și noi prin asta mai demult. E un moment în care te întrebi: pentru cine faci chestia asta? Dacă o faci pentru tine, sigur, e în continuare OK.

Foto: Năluca

4/4: Întrebarea e cât poți să faci pentru tine, până la urmă?

Luca: Cred că ăsta ar trebui să fie întotdeauna motivul principal pentru care o faci. Clar, orice sprijin vine din afară e ceva care te împinge mai departe.

Ați vorbit de public, dar eu mă gândesc că nici din punctul de vedere al infrastructurii culturale nu există aproape nimic care să finanțeze muzica alternativă. Mereu trebuie să existe ceva pe lângă, care să justifice procesul creației muzicale. Și ajutorul din partea asta este foarte important, iar la noi, din păcate, e aproape inexistent.

Foto: Năluca

Eu am comparația cu Germania, unde am fost destul de norocos să locuiesc opt ani, cât am fost la facultate. Cel puțin în timpul pandemiei au existat ajutoare pentru artiști, pentru muzicieni. Prieteni de-ai mei s-au trezit cu mii de euro în cont.

Era o situație specială, era pandemie, dar îl dau ca exemplu. Să nu ne mirăm de ce afară sunt mult mai multe proiecte. Scena e mult mai susținută din punctul ăsta de vedere.

4/4: Apropo de a face muzică pentru tine: cât de important este ca publicul să vă înțeleagă mesajul sau muzica?

Nikita: Cred că e un bonus. E mișto dacă se întâmplă.

În România există și chestia asta: ai un mic handicap dacă cânți în engleză sau în altă limbă decât româna. Poate am luat prea ad litteram ideea de „a înțelege”, dar cred că și limba contează.

În ceea ce mă privește, cu versurile pe care le scriu, ține și de cât de dispus este cineva să intre mai mult în materialul tău. Cred că e puțin mai greu când nu scrii în română, în România.

Nu spun asta în sensul că trebuie să mă înțeleagă lumea. Nu am neapărat așteptarea sau dorința asta. Dacă lumea dă din cap la concert și le place cum sună, eu sunt fericit.

4/4: Ce trupe din România ați recomanda?

Nikita: Cardinal, Getchoo, rotko și Byron - „legends of the game”.

Luca: Partizan. E trupa mea preferată.

Foto Cover: Andrei Mușat